A fost sfinţită piatra de temelie a noii biserici evanghelice-lutherane din Bistriţa

A fost sfinţită piatra de temelie a noii biserici evanghelice-lutherane din Bistriţa

  • Post author:
  • Post category:Aktuális

forrás: Radu Sirbu, Mesagerul napilap, Beszterce.

Creştinii evanghelici-lutherani din Bistriţa au satisfacţia de a vedea începută misia de construire a unui nou lăcaş de cult în municipiu. La sfârşitul săptămânii trecute, în prezenţa preasfinţitul părinte Adorjáni Dezső Zoltán, episcopul Bisericii evanghelice- lutherane, a unor oficialităţi locale şi religioase, a avut loc sfinţirea pietrei de temelie a noii biserici, amplasată pe strada Nicolae Bălcescu la nr. 11 A.

“Suntem la început de drum şi suntem convinşi că această cale va fi una foarte grea, cu multe piedici şi încercări, dar credem că dacă primim putere pentru muncă, primim har şi voinţă de a continua, vom obţine fructul trudei noastre.
Scopul nostru este de a construi o clădire multifuncţională cu o infrastructură care să permită, pe lângă activităţile de cult, şi munca pe plan social, respectiv efectuarea preocupărilor diaconice şi pastorale. Este necesar acest lăcaş pentru a putea îndeplini cerinţele enoriaşilor privind activităţile religioase, cuprinzând toate categoriile de vârstă, şi pentru a putea aprofunda misiunea în rândul nevoiaşilor şi credincioşilor.

Activităţile bisericii concentrează atenţia credincioşilor nu pe întâlnirile formale sau doar pe ziua de duminică, ci şi pe viaţa de zi cu zi. În acest sens, considerăm suficientă o întâlnire liturgică săptămânală, cu toate implicaţiile şi înţelesurile acesteia, iar restul acţiunilor se concentrează spre dezvoltarea şi fortificarea comunităţii, pentru a fi capabilă să-şi realizeze menirea în condiţiile actuale ale existenţei. Prin activităţile specifice înţelegem promovarea şi păstrarea valorilor spirituale, totodată integrarea, formarea şi îndrumarea copiilor şi a tinerilor spre o viaţă etică şi morală creştinească, punând în valoare trăirea unei vieţi cu responsabilităţi şi faţă de mediul social înconjurător, de comunitatea în sine. Ca biserică creştină avem menirea de a ne ocupa şi de generaţia mijlocie şi de cei vârstnici, de cei nevoiaşi şi de cei respinşi, marginalizaţi de societate, fără speranţe şi planuri de viitor. Dorim ca şi aceste categorii să-şi găsească locul într-o comunitate şi să-şi creeze un concept de viitor sănătos. Ne închinăm în faţa lui Dumnezeu, totodată ne rugăm şi cerem binecuvântarea Sa pe munca şi aspiraţiile noastre”, a cuvântat preotul paroh Tóth Zoltán Csaba la festivitatea religioasă.